Traian Băsescu intră în cursa pentru Primăria Capitalei în stilul său caracteristic, abrupt și gascon, ca un adevărat D’Artagnan în acest roman electoral cu trei muschetari (Traian Băsescu, Nicușor Dan, Călin Popescu Tăriceanu) și o damă fără de camelii (Gabriela Firea). Spuneam aici că mă voi opri (deocamdată) doar asupra celor mai cunoscuți candidați la Primăria Capitalei, urmând ca ulterior să analizez și discursul altor personalități politice.
De la celebrul “Să trăiți bine!” la recentul “Revin la Primărie!”, Traian Băsescu păstrează aceeași linie electorală (voit simplă, am putea spune cu iz marinăresc) de om politic “poporan”, jovial și hâtru. Din punct de vedere al strategiilor de persuasiune nonverbală, gestul domnului Traian Băsescu din afișul său electoral nu este tocmai cel mai fericit.
Specialiștii în comunicare consideră că mâna îndreptată în sus, cu palma strânsă pumn și degetul arătător întins (în ciuda faptului că poate părea un gest inofensiv) este interpretat de auditoriu (la nivel subliminal) drept un gest deosebit de enervant (în special când se punctează cu degetul în ritmul mesajelor verbale), auditoriul considerând persoanele care folosesc astfel de gesturi ca fiind agresive și arogante.
În concluzie, utilizarea acestui gest nu este deloc o alegere potrivită în comunicarea politicienilor, putând avea un impact negativ asupra electoratului/ publicului.
Este interesantă, în imaginea de ansamblu a sloganului, utilizarea prefixului iterativ RE- (cu inserția unui strop de portocaliu în albastrul pemepist – aluzie mai mult sau mai puțin voalată la PDL-ul de pe vremuri). Pentru lexicologi, prefixul re- poate avea următoarele valori: repetarea acțiunii; intensificarea unei acțiuni; restabilirea situației vechi, inițiale; mișcarea înapoi; opoziția, reacția; rolul de indicator.
În cazul de față, am putea afirma că valoarea acestui prefix este reprezentată, cu precădere, de restabilirea situației vechi, inițiale :). Mai rămâne de văzut dacă se va trăi bine. La fel de bine ca pe vremea lui Să trăiți bine!
Traian Băsescu și deixisul personal (“deixis”-ul e explicat pe larg în cărțile de pragmatică)
În cercetarea mea pe marginea discursului politic am observat că dintre toate formele de deixis, deixisul personal apare cel mai frecvent în acest tip de discurs, în special prin intermediul pronumelor personale la persoana I, singular și plural (eu, noi – de regulă, cei ce reprezintă Binele), dar și a pronumelui la persoana a II – a și a III – a plural (voi , ei – adversarii politici, cei ce reprezintă Răul). Utilizarea acestui tip de deixis (în exces) oferă discursului politic o puternică tentă egocentristă și ușor megalomană:
“PMP-ul e un partid care respectă electoratul din București, care își face obligațiile constituționale de partid politic. Adică…luptă politic cu toată capacitatea pe care o are. Iar…în momentul de față, PMP-ul nu avea un candidat mai potrivit pentru București decât…EU. […]
Ca întotdeauna, după ce mă apuc de ceva îmi caut o motivație. Mi s-a părut că este dreptul Bucureștenilor să beneficieze de experiența pe care EU am acumulat-o în 30 de ani de politică, în funcțiile de Ministru, de Primar General, de Președinte al României și…de europarlamentar. Dar dincolo de a fi parlamentar am fost 10 ani membru în Consiliul European. Asta înseamnă o experiență fabuloasă. […]
Această experiență EU o pun la dispoziția bucureștenilor.”
(Traian Băsescu, transcriere Ioana C. după video “O candidatură surpriză. Traian Băsescu – Primar General” sursă Facebook)
Din punctul de vedere al strategiilor retorice, domnul Traian Băsescu se bazează foarte mult pe ethos și logos și mai puțin pe pathos în anunțarea candidaturii sale (pentru mai multe informații despre strategiile retorice – ethos, pathos, logos, kairos – consultă articolul anterior, care analizează discursul domnului Tăriceanu). În cazul său, ethosul este susținut de argumente solide: prezentarea experienței de fost primar al Bucureștiului, apelul la experiența prezidențială și cea ministerială, precum și cireașa de pe tort – experiența de europarlamentar și membru în Consiliul European.
Un alt instrument retoric pe care mizează domnul Băsescu este logosul susținut de argumentul următor: în calitate de europarlamentar și membru în Consiliul European, a căpătat o anumită credibilitate, dar și o anumită dexteritate în a ști „cum să aduci bani de la Bruxelles”. Statutul de europarlamentar nu este musai o garanție a atragerii cu ușurință a fondurilor nerambursabile, însă strict ca exercițiu retoric, argumentul domnului Băsescu își îndeplinește obiectivul: poate atinge, cu destul de multă ușurință, o anumită pătură a electoratului.
„În ceea ce mă privește mi-am găsit și aici o motivație extraordinară. Aș avea ocazia să adaug niște lucruri importante la trecerea mea prin politică. Știu cum să aduc bani pentru proiectele Bucureștiului de la Bruxelles. Sunt suficient de credibil acolo ca să îmi treacă proiectele Bucureștiului cu ușurință și…acest lucru ar face ca în București să reușim să schimbăm parametrul esențial. Calitatea vieții.”
(Traian Băsescu, transcriere Ioana C. după video “O candidatură surpriză. Traian Băsescu – Primar General” sursă Facebook)
O strategie (mixtă) interesantă este îmbinarea pathosului (apelul la emoție, sensibilizarea auditoriului prin ideea de sacrificiu – politicianul este dispus să renunțe la venituri substanțiale pentru a se dedica interesului cetățenilor) cu logosul (apelul la logica auditoriului – este evident, la o primă vedere, că un europarlamentar câștigă mai bine decât un primar) prin intermediul autoironiei:
„Știți ceva? Altfel sunt foarte bine plătit ca europarlamentar…(zâmbet/ râs) și n-am să iau în lei, câți bani iau ca europarlamentar în euro, dar chiar cred că MERITĂ făcut acest lucru sau făcută această ofertă către bucureșteni.”
(Traian Băsescu, transcriere Ioana C. după video “O candidatură surpriză. Traian Băsescu – Primar General” sursă Facebook)
Pe principiul dacă n-ar fi fost marinar, domnul Băsescu ar fi fost poet în versuri albe, iată și un exemplu de utilizare persuasivă a pathosului (persuadarea prin apelul la imagini puternice, care generează emoții puternice) prin utilizarea unor substantive abstracte cu încărcătură negativă – faliment, izolare, șomaj, criză, dezastru – dar și a unor figuri de stil precum anafora – Dacă nu vă amintiți, nu-i nimic (vers care deschide și închide litania/ previziunea/ blestemul domnului Băsescu) și epitetul-invectivă – tâlhari politici.
„Dacă nu vă amintiți, nu-i nimic …
Ca fost președinte, mă uit la țara mea, la țara ta. O văd sfâșiată de două bande de tâlhari politici care au un singur obiectiv: să vă facă să-i votați. Unii au devenit generoși și din banii care nu există măresc pensiile cu 40 la sută, măresc salariile profesorilor, finanțează construcții de catedrale împingând țara către faliment și izolare financiară.
Alți tâlhari, grăbiți să le obțină votul înainte de a se vedea și înțelege dezastrul din sănătate și din economie, îi împing pe români în restaurante, în școli, la urne, locuri ideale pentru ca plămânii să fie umpluți de spuma virusului ucigaș sars-cov–2. În spatele tâlharilor politici, hoarde de români mobilizați prin manipularea televiziunilor bine plătite de ambele tabere, scrâșnesc din dinți, strâng pumnii și se bat să aducă voturi pentru “partidul lor”.
Peste câteva săptămâni, când unii vor fi în spital şi alții la ATI, peste 3 luni când preturile o vor lua razna iar inflația vă va înjumătăți veniturile, peste 6 – 8 luni când leul va fi tot mai mic şi nu vă veți putea plăti ratele la bănci, peste 10 – 12 luni când unii vor fi în șomaj iar alții nu vor avea ce pune pe masa, să vă amintiți dragi români că azi sunteți mândri de voi susținând cu patimă nişte tâlhari politici.
Atunci şi unii şi alţii vă vor spune că este criză, ca şi cum azi n-ar şti că vine o criză crâncenă.
Dragi români, vă rog să nu vă îngrijoraţi pentru cele două bande de tâlhari politici. Când vouă o să vă fie cumplit de greu, lor o să le fie bine. Vă vor spune cum vă salvează ei din criza pe care azi tot ei o adâncesc.
Îmi amintesc despre dublarea pensiilor în 2008 când începea criza iar unuia îi duduia economia în cap. Voi nu vă amintiţi? Dacă nu vă amintiţi, nu-i nimic …”
(Traian Băsescu, sursă Facebook)
Discursul lui Traian Băsescu și Analiza Tranzacțională
Din perspectiva Analizei Tranzacționale, discursul domnului Băsescu este circumscris, cu preponderență, dimensiunii de Părinte Normativ.
Conceptul de Analiză Trazacțională (teorie a personalității) a fost propus de psihiatrul Eric Berne și reprezintă un tip de psihologie sociala construit pe elemente de psihanaliză, psihologie cognitivă/umanistă.
Modelul stărilor eului – P-A-C (Părinte/ Adult/ Copil)
Eric Berne consideră stările Eului “sisteme coerente de emoții”, iar din punct de vedere operațional – “seturi coerente de tipare de comportament”.
- Starea de Părinte – atitudini, gânduri, stări afective internalizate în cadrul familiei.
- Starea de Adult – atitudini, gânduri și stări afective circumscrise dimensiunii prezente – aici și acum.
- Starea de Copil – atitudini, gânduri, stări afective internalizate în copilărie.
Referitor la starea de Părinte, teoria AT distinge două nuanțe:
- Părinte Binevoitor (ajută, incurajează, felicită, apreciază, iși asuma sarcini in locul cuiva pe care îl supraprotejează)
- Părinte Normativ (conduce, dictează, impune, protejează, judecă, critică, devalorizează, emite principii, agresează)
Analizând discursul domnului Băsescu (prezentat mai sus) putem concluziona că Domnia Sa se adresează electoratului din starea de Părinte Normativ prin faptul că principala linie a mesajului este una agresivă, critică, detractoare (la adresa adversarilor politici, desigur).
Și în cazul său, la fel ca în cazul majorității politicienilor, comunicarea se face strict de pe poziția EU sunt Ok – TU (sau VOI/ EI) nu ești ( nu sunteți/ nu sunt) OK.
Păguboasă abordare.
Ioana C.
Nota bene: autorul acestui articol nu emite o opinie politică, ci doar analizează limbajul politic/ mesajul electoral/ sloganul dintr-un punct de vedere neutru, strict sub imboldul plăcerii de a diseca – lingvistic să-i spunem – o tipologie de discurs. In cazul de față, discursul politic/ electoral.
